Legislatie

Medicina Muncii

Functia de medic de medicina muncii este exercitata numai de medicul specialist sau primar de medicina a muncii, cu drept de libera practica. Medicul de medicina a muncii este pregatit prin rezidentiat, prin parcurgerea unui program complet în pregatirea de specialitate, aprobat de Ministerul Sanatatii si Colegiul Medicilor din România si confirmat prin promovarea examenului de specialitate. (Legea 418/2004, art.1 si 2)

Medicul de medicina a muncii este un salariat, atestat în profesia sa potrivit legii, titular al unui contract de munca încheiat cu un angajator sau cu o asociatie patronala. (Codul Muncii, art.184, alin. 1)

Prin calitatea de salariat, medicul de medicina muncii are dreptul la toate facilitatile pe care angajatorul le pune la dispozitie angajatilor. (Legea nr.418/2004, art.17)

Medicul de medicina muncii poate deschide un cabinet medical privat cu respectarea standardelor minimale pentru acreditarea cabinetelor medicale de medicina muncii si a baremului minimal de dotare a acestora stabilite prin Ordinul nr.240 din 3 martie 2004 al ministrului sanatatii.

Medicul de medicina a muncii poate ocupa un post în sectorul public si/sau privat, conform pregatirii sale:

  • in sectorul public, ocuparea posturilor de medicina a muncii se face prin concurs, conform reglementarilor emise de Ministerul Sanatatii;
  • in sectorul privat, angajarea medicului de medicina a muncii se face pe baza unui contract individual încheiat între medic si angajator.

Conditiile de desfasurare a activitatii:

Medicul de medicina a muncii este independent în exercitarea profesiei sale (Codul Muncii, art.184., alin 2).
Acest lucru este reiterat în Legea nr. 418/2004, art.27, 32, si în Codul de Deontologie Medicala al Colegiului Medicilor din România, art.9.

Medicul de medicina muncii ca membru al Colegiului Medicilor din România este obligat sa respecte juramântul depus, legile si regulamentele specifice profesiei de medic, Codul Deontologic, prevederile Statutului, deciziile obligatorii adoptate de Colegiul Medicilor din România precum si orice alta fapta savârsita în legatura cu profesia sau în afara acesteia, care este de natura sa prejudicieze onoarea si prestigiul profesiei sau a corpului profesional. (Statutul Colegiului Medicilor din România, art.97)

Plângerile, sesizarile si contestatiile referitoare la activitatea medicului se depun la Colegiul Medicilor din judetul respectiv, si pot avea ca efect masuri disciplinare pâna la interdictia de a profesa si retragerea calitatii de membru.

Actul normativ principal care se aplica în general în Romania este Legea nr. 306 din 28 iunie 2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum si organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din România.

De asemenea, o a doua institutie publica cu autoritate asupra activitatii medicilor de medicina muncii este, Autoritatea de Sanatate Publica judeteana din cadrul Ministerului Sanatatii Publice, care autorizeaza/avizeaza si controleaza calitatea serviciilor medicale acordate lucratorilor la locul de munca si asigura formarea si perfectionarea profesionala în domeniul medicinei muncii. Coordonarea la nivel national si emiterea de reglementari pentru desfasurarea activitatii de medicina muncii este sarcina Ministerului Sanatatii Publice. (Legea 319/2006, art. 46, alin. B, c)

Angajatii au dreptul de a face contestatie la deciziei medicului de medicina muncii, privind aptitudinea de munca, in termen de 7 zile de la data primirii fisei de aptitudine in munca. Contestatia se adreseaza Autoritatii de Sanatate Publica, care va desemna o comisie formata din 3 medici specialisti de medicina muncii si convoaca partile implicate în termen de 21 de zile lucratoare de la data primirii contestatiei. Decizia comisiei este consemnata într-un proces-verbal si este comunicata în scris persoanei examinate medical. Concluzia procesului-verbal este consemnata în fisa de aptitudine, în care a fost precizat rezultatul examenului medical contestat. (HG 355/2007, art.30-34)

Atributile medicului de medicina a muncii:

Principala îndatorire consta în desfasurarea de activitati având ca scop prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale. (Codul Muncii, art.185, alin.1, lit.a)

Conform Legii nr.418/2004, medicul specialist de medicina a muncii este principalul consilier al angajatorului si al reprezentantilor angajatilor în probleme de promovare a sanatatii în munca si în îmbunatatirea mediului de munca din punct de vedere al sanatatii în munca.

Responsabilitatile legale ale medicului de medicina muncii la locul de munca:

  • vizitarea locurilor de munca pe care le are în supraveghere;
  • identificarea factorilor de risc si participarea la actiunile de evaluare a acestora;
  • supravegherea efectiva a conditiilor de igiena (Codul Muncii, art.185, alin.1, lit.b);
  • coordoneaza monitorizarea biologica a expunerii profesionale si a efectelor biologice consecutive expunerii, dupa o prealabila selectie a celor mai adecvate teste, pe baza parametrilor de sensibilitate, specificitate si a valorii lor predictive;
  • consiliaza atât angajatorul cât si inspectorul de munca în problemele specifice de analiza si expertiza a produselor si substantelor chimice folosite si a efectelor pe care le-ar putea produce asupra organismului uman (Codul Muncii, art. 178 alin.2);
  • colaborareaza cu angajatorii sau responsabilii de protectia muncii din unitate pentru evidenta posturilor de lucru care necesita examene medicale suplimentare, testarea aptitudinilor si/sau control medical sau psihologic periodic, coordonarii masurilor de prevenire si protectie. (Norma metodologica de aplicare a prevederilor Legii securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006, art.15 alin.13, 14, 26);
  • supravegherea sanatatatii angajatilor prin efectuarea de examinari medicale la încadrarea în munca, de adaptare, periodice, la reluarea muncii si la încetarea activitatii profesionale în respectivul loc de munca (prevazut si de Codul Muncii, art.185, alin.1, lit.c);
  • comunicarea existenţei riscului de imbolnavire profesională către toţi factorii implicaţi în procesul muncii (Ordinul MS nr.240/2004);
  • comunicarea existenţei riscului de imbolnavire profesională către toţi factorii implicaţi în procesul muncii (Ordinul MS nr.240/2004);
  • stabilirea aptitudinii în munca, cu ocazia oricarei examinari medicale prin evaluarea handicapului în relatie cu munca;
  • efectuarea de recomandari privind organizarea muncii, amenajarea ergonomica a locului de munca, utilizarea în conditii de securitate a substantelor folosite în procesul muncii, precum si repartizarea sarcinilor de munca, tinând seama de capacitatea si aptitudinile angajatilor de a le executa;
  • organizarea primul ajutor si tratamentului de urgenta si instruirea angajatilor cu privire la aplicarea metodelor accesibile lor de prim ajutor si a procedurilor de urgenta, daca are competenta în acest sens;
  • consilierea angajatorului asupra unei bune adaptari a muncii la posibilitatile angajatului în circumstantele speciale ale unor grupuri vulnerabile: femei gravide, mame în perioada de alaptare, adolescenti, vârstnici si persoane cu disabilitati;
  • coordonarea procesul de recuperare a capacitatii de munca, aplicarea principiilor ergonomiei în procesul de reabilitare;
  • propune angajatorului schimbarea locului de munca sau a felului muncii unor salariati, determinata de starea de sanatate a acestora (Codul Muncii, art.185, alin.2). Trecerea temporara într-un alt post de munca fara expunere la noxele sau fara solicitarile care pun în pericol sanatatea angajatului sau împiedica/întârzie recuperarea dintr-o conditie patologica se face cu mentinerea salariului. Schimbarea locului de munca sau a felului muncii presupune modificarea unor elemente esentiale ale contractului de munca;
  • colaborarea cu specialistul în psihologia muncii în vederea reabilitarii angajatilor cu probleme de sanatate mentala datorate unor factori aferenti procesului muncii si relatiilor interumane de la locul de munca;
  • recomandarea masurile adecvate privind sanatatea si securitatea în munca a angajatilor cu probleme speciale legate de utilizarea de droguri si consumul de alcool;
  • întocmirea de rapoarte cât mai precise si mai complete catre angajator, angajati si autoritatile competente, conform legii;
  • stabileste în fiecare an un program de activitate pentru îmbunatatirea mediului de munca din punct de vedere al sanatatii în munca pentru fiecare angajator. Elementele programului sunt specifice pentru fiecare angajator si sunt supuse avizarii comitetului de securitate si sanatate în munca (Codul Muncii, art.186);
  • este membru de drept în comitetul de securitate si sanatate în munca (Codul Muncii, art.185, alin.3).

Medicul de medicina muncii participa la stabilirea programelor de sanatate la locul de munca în cadrul comitetului de sanatate si securitate în munca, unde:

[Comitetul de securitate si sanatate în munca este organizat în unitatile cu peste 50 de angajati si sau chiar mai putini in caz de conditii grele sau vatamatoare. Serviciul intern de prevenire si protectie se organizeaza în unitatile cu peste 150 angajati, dupa cum este prevazut în Norma metodologica de aplicare a prevederilor Legii securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006.]

În plan strict medical, medicul de medicina muncii are urmatoarele responsabilitati:

  • recomandarea investigatiilor adecvate necesare pentru a stabili diagnosticul bolilor profesionale si/sau al celor legate de profesie;
  • stabilirea diagnosticul bolilor profesionale si al celor legate de profesie;
  • stabilirea diagnosticul bolilor profesionale si al celor legate de profesie;
  • cerceteaza si declara cazurile de boli profesionale si înregistreaza bolile legate de profesie, conform metodologiei prezentate în Legea nr. 319/2006, art.34, 35 si în sectiunile 6-10 (art.149-174) din Norma metodologica de aplicare a prevederilor Legii securitatii si sanatatii în munca nr. 319/2006; cercetarea declararea bolilor profesionale este obligatorie si se face de catre medicii din cadrul autoritatilor de sanatate publica teritoriale si a municipiului Bucuresti pe baza procesului-verbal de cercetare, în colaborare cu inspectorii din inspectoratele teritoriale de munca, pentru cercetarea cauzelor îmbolnavirilor profesionale, în vederea confirmarii sau infirmarii lor, precum si stabilirea de masuri pentru prevenirea altor îmbolnaviri (Legea 319/2006, art.34, 35);
  • tine evidenta si supravegheaza bolile profesionale, bolile legate de profesie si supravegheaza bolile cronice în relatie cu munca;
  • asigura managementul corect serviciilor medicale de medicina a muncii prin urmatoarele actiuni:
        1. evalueaza prioritatile de actiune în domeniul sanatatii în munca;
        2. evalueaza calitatea serviciilor, promovând auditul cu privire la îngrijirile de sanatate în munca;
        3. pastreaza datele medicale ale serviciului sub stricta confidentialitate;
        4. concepe un program de instruire pentru personalul angajat în serviciile de medicina a muncii si de sanatate si securitate în munca.

În cazul în care între doua controale periodice lucratorii prezinta probleme de sanatate care pot fi legate de locul de munca, legislatia prevede faptul ca acestia pot consulta medicul, angajatorii având obligatia sa asigure accesul salariatilor la serviciul medical de medicina a muncii. (Codul Muncii, art.182)

Aceasta presupune faptul ca salariatii sa poata apela la o medicul de medicina muncii ori de câte ori considera ca sanatatea le-a fost afectata de conditiile si factorii prezenti la locul de munca, ceea ce în cazul unui serviciu extern ridica probleme organizatorice, legate de alocarea unei perioade de timp si eventual bani pentru deplasarea spre si de la cabinetul medical si efectuarea consultatiei propriu-zise. În orice caz, masurile privind securitatea si sanatatea în munca nu pot sa determine, în nici un caz, obligatii financiare pentru salariati.

De asemenea lucratorii trebuie sa semnaleze toate problemele aparute superiorilor ierarhici directi, legislatia prevazând faptul ca angajatorul comunica comitetului de securitate si sanatate in munca punctul sau de vedere sau, daca este cazul, al medicului de medicina muncii, serviciului intern sau extern de prevenire si protectie, asupra plângerilor lucratorilor privind conditiile de munca si modul in care serviciul intern sau extern de prevenire si protectie isi indeplineste atributiile.

Bibliografie legislativa:

CODUL MUNCII – Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003

  • Legea nr.319 din 14 iulie 2006 a securitatii si sanatatii în munca [la intrarea sa în vigoare pe 1 octombrie 2006 a abrogat Legea protectiei muncii nr. 90 din 1996].
  • HG 1425/2006: Norma metodologica de aplicare a prevederilor Legii securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006.
  • Legea nr. 418 din 18/10/2004, privind statutul profesional specific al medicului de medicina a muncii.
  • Ordinul MS nr.240 din 2004.
  • Legea nr. 306 din 28 iunie 2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum si organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din România.
  • Codul de Deontologie Medicala al Colegiului Medicilor din România.